Sunt două feluri de schimbări, schimbări temporare și schimbări permanente. Desigur pe noi ne interesează schimbările permanente dar de cele mai multe ori, la noi, schimbările sunt temporare.

În Ultimul Timp

În ultimul timp am fost foarte productiv, am muncit și mi-am strâns bani să mă mut iar în Suceava, m-am reapucat de Freelancing, mi-am deschis un Blog, m-am apucat de BodyBuilding, meditez de mai multe ori pe zi, reapucându-mă de sport am grijă să mănânc cum trebuie și ce trebuie plus alte lucruri pozitive.

Merit s-o iau puțin mai ușor. Să mă relaxez, nu? Nu chiar. Uite de ce.

Acum vreo două trei săptămâni mi-am propus să renunț complet la zahăr, să-l elimin din viața mea, pe cât posibil. Am ajuns în punctul în care am o dependență la propriu. Stau liniștit la laptop și mă apucă câte o poftă (zilnic) de mă ridic de pe scaun și merg și-mi cumpăr dulciuri de toate felurile.

Nu este în regulă din mai multe motive, unul ar fi banii care se duc pe capriciile astea, luna trecută am cheltuit exact 236 de lei pe napolitane, foietaje, cipsuri și așa mai departe. Chiar și acum când scriu îmi dau seama cât de mult este! Ce investiție proastă.

Până acum, luna asta am 151 de lei cheltuiți pe dulciuri și suntem abia la jumătatea lunii. E clar o problemă. Dacă cheltui în fiecare lună minim 200 de lei pe dulciuri e ca și cum mi-aș cumpăra un telefon nou o dată la 6 luni (și încă un telefon foarte bun). O risipă.

Am reușit cu success în prima săptămână să nu mănânc nimic altceva decât mesele mele obișnuite. Mi-am propus de la început că dacă reușesc am să-mi cumpăr Fast-Food în weekend așa că bineînțeles sâmbătă m-am delectat cu cheese burgeri, halva, napolitane și așa mai departe. Duminică la fel.

Luni era din nou zi fără, și n-a fost o problemă, până m-a apucat pofta…la ora 21:00 am cedat și am fost să-mi cumpăr niște napolitane. Am zis că nu-i bai mâine o să fie altfel. Da de unde, că era la fel de greu să rezist ca și cum nici nu m-aș fi apucat de vreun regim alimentar.

Mi-am permis s-o iau mai ușor, acum trebuie să o iau de la capăt. De aici vine și titlul articolului, “Fără Zile Pentru Trișat…”. Vine de la o expresie în Engleză “There are no cheat days“. Ce-ți spun eu acum ție i-am povestit și unui amic, cineva care mănâncă mai sănătos ca mine, zahăr deloc”, și mi-a spus “Ai să-ți dai seama la un moment dat că there are no cheat days“.

There are no cheat days“, care s-ar traduce “Nu există zile pentru trișat“. Practic spune că nu este loc pentru excepții. Acum înțeleg. Pe de o parte pare un lucru extremist dar este?

Dacă aș spune “Vreau să mănânc ce-mi face bine doar în cursul săptămânii, în weekend îmi dau voie să mănânc orice” este ca și cum aș spune “Nu mă interesează să fiu complet sănătos, doar 80%, 20% pot să fiu nesănătos”.

Nu Trișa, Te Păcălești Doar Pe Tine

Intenția noastră este ca atunci când facem o schimbare vrem să o facem pentru totdeauna. Ca exemplu, pe mine nu mă interesează să fiu un om care consumă zahăr ocazional, mă interesează să devin un om care evită zahărul!

Morala de aici se aplică la orice, fie că vrei să te lași de un obicei care nu-ți servește fie că vrei să te apuci de ceva bun ca alergatul. Să aleg să fiu constant, înainte să mă apuc de ceva este esențial, mă decid “Gata, astăzi a fost ultima zi în care am consumat zahăr.”

Desigur, este ușor de spus în cuvinte și asta am încercat amândoi până acum de nenumărate ori și nu ne-a ieșit. Chiar și așa, chiar dacă n-am consumat o săptămână zahăr și am dat-o în bară după ce mi-am încălcat promisiunea că n-am să mănânc decât în weekend, am s-o iau de la capăt și merg înainte cu convicția puternică că m-am lăsat deja și-l evit.

Sunt multe dependențe, de la droguri până la lucruri, persoane chiar și obiceiuri proaste. Unii oameni sunt dependenți de rezultatele proaste pe care le primesc și nu-și dau seama.

Concluzie

Odată ce am pornit pe un drum și am făcut o promisiune față de mine să mă decid să mă țin de ea permanent, să țin minte “There are no cheat days“. În felul ăsta am să elimin orice scuză care ar putea-o folosi mintea mea pentru a mă întoarce la cum eram înainte.

Arata-le prietenilor!