Măi, sunt perioade în care lucrurile se mișcă cu viteza luminii. Ai de făcut și asta și aia și de rezolvat lucrurile alea, dar ăsta nu-i un lucru ce se întâmplă acum.

Apa este liniștită, briza bate lin în față și de pe cerul senin razele soarelui îmi încălzește plăcut ființa. Asta dacă ar fi să pictez viața mea în prezent cu câteva cuvinte.

Fac BodyBuilding, lucrez, la lucru stresul este 0, parcă și clienții mei au un moment de “Azi nu! nu nu nu! Mâine poate facem cum zici tu! Dar azi nu! Nu nu nu!” zilele astea.

Pe plan fizic mă simt grozav, am avut niște discomfort-uri acum ceva timp în urmă dar acum mă simt grozav. Mănânc cum trebuie și mă odihnesc relativ bine.

Am băgat sport ca nebunul zilele astea și sunt puțin extenuat de la exerciții dar în rest e bine, dorm cât trebuie, meditez mult și fac exerciții de respirație, lucruri care mă relaxează foarte mult.

Chiar n-am mai avut demult o perioadă atât de liniștită, defapt, nici nu-mi amintesc ultima oară când viața mea a avut o fundație atât de solidă. Intuitiv simt că este timpul pentru Zen.

Diferența Dintre Confort și Relaxare

Mereu a fost o problemă cu “mă relaxez” și confortul pentru că nu este o linie între ele ca să ști când începe una și când se termină alta. Nu sunt delimitate pentru a ști când te odihnești și când stai degeaba.

Practic, sunt foarte activ, lucrez, merg la sală meditez, scriu pe blog am zis asta de sute de ori…dar o mai spun odată. Concluzie, mă relaxez. Nu mă opresc din tot ce fac și îmi iau o vacanță ci schimb un pic pasul.

Motiv major pentru care am ales viața de freelancer este că această ocupație dansează cu bioritmul meu.

Conform teoriei bioritmurilor viaţa unui om este guvernată şi influenţată de cicluri periodice. În punctele pozitive ale acestor cicluri, persoana poate dovedi creşteri puternice ale capabilităţilor sale iar în punctele negative, poate manifesta mari scăderi sau slabiciuni. Punctele zero ale acestor cicluri sunt puncte de performanţe scăzute şi sunt numite zile critice.

Descriere dată de – Calcule.ro

Știm foarte bine că avem zile când ne simțim grozav și zile când nu prea, indiferent de nutriție și alți factori. Este un fact! Motivul este că viața este ciclică, primăvară, vară, toamnă, iarnă este un exemplu, altul ar fi, sădești, îngrijești, culegi și iar de la capăt.

Când mergi la un job obișnuit angajatorul se așteaptă să fii constant ca un robot, în fiecare zi să ai același nivel de energie, aceeași dispoziție, același randament. Ei bine majoritatea angajatorilor, eu am să fiu un angajator diferit pentru că învăț destule lucruri și știu că o afacere etică se bazează pe oameni nu pe profit. Aaaaaanyway….

Ca și freelancer pot lucra 4 ore, 6 ore, 8 ore, 10 ore, chiar și 12 ore bineînțeles chiar și 2 ore într-o zi ca să câștigi destul încât să mă întrețin. Depinde de rată, client și alți factori dar ideea este că pot lucra în funcție de bioritmul meu. Și de aceea iubesc această profesie. Bineînțeles că am să profit de ea.

Momentan lucrez la capacitatea de 4-6 ore pe zi de luni până vineri. Dacă simt imboldul mai lucrez câteva ore în weekend, dacă nu, nu.

Pot lucra mai mult? Absolut, dar asta m-ar extenua și m-ar ține într-o situație de stress și tensiune continuă care nu face decât să lase păr în cadă după ce fac duș.

Ca și fapt divers, am nenumărate oferte de lucru pe care le-am și refuzat recent fiindcă îmi urmez bioritmul. Mi-am dorit din totdeauna o profesie care să-mi permită să fac asta. Iată un exemplu de ofertă refuzată:

Sunt oameni care ba chiar pun sub semne de întrebare stilul meu, fiindcă se uită strict la bani iar la timp se uită ca și cum cel mai nobil lucru care l-ai putea face cu el este să faci bani.

Nu este nimic în neregulă cu câștigarea banilor, din contră, găsește plăcere în câștigarea lor și repet! Găsește plăcere! Cum mi-a spus un respectabil Domn mai demult “Combină plăcutul cu utilul”.

Ca să ilustrez mai bine, mi-a plăcut foarte mult ce mi-a spus un vechi client de al meu, recent, el mi-a spus “Munca ta să fie concepută în așa fel încât să creeze stilul de viață pe care ți-l dorești nu stilul tău de viață să fie munca.”.

E bine că am trecut prin extreme, așa pot să-mi dau seama pentru mine acum în ce punct se echilibrează balanța.

Ca să nu mai lungesc mult povestea, conclud prin a spune că momentan acționez din poziția în care susțin și mențin viața în echilibru și activez pe modul relax.

În Prezent Tind Mai Mult Spre Spiritualitate

Aparte că merg pe sistemul ăsta de susținere, simt o înclinație puternică să acord o atenție mai mare la felul în care mă simt, să curăț emoțiile negative prin meditație, conștientizare și redarea unui sens al evenimentelor trecute care cauzează aceste emoții.

Am schimbat felul în care respir, respir cu intenție mai profund și mai lent, respir din inimă și asta începe să se reflecte și în comportamentul meu.

Tensiunea din lăuntrul meu s-a disipat, sunt din ce în ce mai prezent în preajma oamenilor și în general iar activitățile cotidiene devin din ce în ce mai mult o plăcere.

Obiectivele mele rămân aceleași și le am mereu în fața mea, doar că acum mă îndrept pășind calm, fericit și plin de iubire spre ele, nu alergând disperat în speranța că mă vor face să mă simt mai bine.

Arata-le prietenilor!