Doamnelor și Domnilor, frumoaselor și zmeilor! Am de anunțat cel mai mare eveniment de anul acesta. Sunt din nou Freelancer! Da, ați auzit, nu mai lucrez un job obișnuit și mă țin tare pe direcție!

Aparte că data trecută când am lucrat tot în aceleași condiții și am fost dat afară mă mai confruntam cu o problemă. Mă simțeam pierdut, nu știam ce vroiam să fac. De ceva timp însă, lucrurile stau puțin mai diferit.

Citește mai mult despre ultima oară când am lucrat ca și freelancer aici!

Data trecută, am fost prins pe nepregătite, aveam bani să-mi mai ajungă pe o lună și două săptămâni. Poate că mi-aș fi găsit un alt client în acel timp. Poate că îmi luam direct un loc de muncă și mă descurcam până îmi găseam un alt client.

Mi-au trecut aceste variante prin minte, dar…nu vroiam nici unul din lucrurile acestea. Eram sătul să stau la calculator, nu din pricina faptului că lucram singur cum ar crede unii și cum mi s-a spus.

Îmi place să lucrez singur în liniște, dau cel mai bun randament atunci, îmi place să fac lucrurile pe care trebuie să le faci singur. Când reușesc să le fac mă simt competent, mai ales când văd rezultate sau sunt lăudat.

Nu, nu era nici o altă cauză decât una. Eram sătul să lucrez la calculator. Respectiv munca pe care o făceam la clientul respectiv. Aveam mai bine de un an de când lucram la el și simțeam că nu mai cresc, că repet aceeași zi în fiecare zi.

Pe lângă asta, nu aveam nici o viziune, nici o direcție înspre care să aspir ca să aibă sens să-mi găsesc un alt client. Acțiunea asta nu s-a suprapus cu obiectivele mele pentru că, nici nu aveam obiective.

Până la urmă am decis să mă retrag, să stau o perioadă departe de calculator și să accept propunerea unui amic de a lucra ca agent de vânzări la un furnizor de energie electrică. Jobul presupunea să mă mișc și să vorbesc cu mulți oameni.

Era total opus cu ceea ce-am făcut până atunci și asta și vroiam. Mi-am spus că am să dedic o perioadă de timp spre a mă gândi la ce vreau să fac și mai ales să iau o pauză de la stat în fața monitorului.

Momentul în care m-am decis ce vreau să fac

Ca să nu lungesc povestea prea mult și să-ți spun direct procesul prin care am făcut tranziția de la job la freelancing am să-ți spun pe scurt că după câteva luni de lucru ca agent vânzări mi-a fost clar că vreau să mă întorc înapoi la freelancing.

Am avut o perioadă lungă de timp în care n-am ascultat programe motivaționale și n-am mai citit nimic. Somnul îmi era dat peste cap și aveam niște vicii de care mi-a fost destul de greu să scap și despre care am să vorbesc mai în detaliu într-un alt articol.

Ca piesele de domino, totul a dus la o catastrofă. Mi-am pierdut concentrarea și n-am mai făcut lucrurile esențiale pentru a mă dezvolta. Începeam să gândesc destul de negativ și per total nu eram mulțumit de starea mea așa că am început să fac ce știam eu că e cel mai bine în situația asta.

Să ascult, să ascult oamenii potriviți! Bob Proctor, Tony Robbins, Earl Nightingale, Jim Rohn, Brian Tracy, Less Brown și orice mă făcea să gândesc pozitiv și să-mi ridice starea de spirit. Am început din nou să fiu inspirat și am simțit că vreau să mă întorc în Suceava și să mă reapuc de freelancing mai bine ca niciodată!

Să-ți dau o dată exactă nu am cum să-ți dau fiindcă ideea s-a conturat într-o perioadă mai lungă de timp. Am observat că în general un om când ia o decizie nu o face pe moment ci se manifestă după ce acea idee a stat mai mult timp în mintea lui. În orice caz, de prin luna Iunie am început. În August știu că făceam deja demersuri să-mi găsesc clienți stabili și să mă mult în Suceava.

Nu aveam timp de nimic

Pentru că făceam naveta la locul de muncă pe lângă cele 8 ore investite la muncă mai treceau aproape 2 pe drum până acolo și înapoi. Când ajungeam acasă mai aveam puțin timp la dispoziție. M-am apucat și de blog pe deasupra.

M-am ținut totuși și de blog și puținul timp pe care l-am avut l-am investit să lucrez ca să-mi găsesc clienți noi. Câte două ore pe zi și zilele din weekend au fost deajuns să fac lucrurile să se miște. Partea bună, câștigam niște bani pe lângă.

Ei bine, cu banii de la servici și care îi câștigam pe lângă, în Septembrie când m-am mutat în Suceava. Aici făceam 15 minute pe jos până la birouri, deci, din start am mai câștigat două ore timp și am investit mai mult în freelancing.

La începutul lui Octombrie aveam deja condițiile exacte pe care mi le-am fost propus ca să pot face tranziția și pe la mijlocul lunii mi-am dat preavizul la locul de muncă. De la 1 Noiembrie lucrez full-time ca și freelancer.

Prezenta situație

Stau în Suceava, am bani puși deoparte să-mi ajungă pe 3 luni chiar dacă aș sta degeaba și doi clienți care mă plătesc îndeajuns pe oră încât dacă lucrez doar 4 ore pe zi de luni până vineri să scot salariul pe care îl aveam înainte.

Sunt trei tipuri de contracte, plătite la oră, pe proiect și recurente. Primele două de sus sunt pe oră iar următoarele care se văd sunt pe proiect.

Pot să zic că am făcut progres. Cel mai fain este că am câștigat foarte mult timp! Pot să fac mai mult din lucrurile care îmi plac acum. Mă aflu într-un oraș super, am unde să ies, pot să urmăresc mai multe cursuri, pot să mă ocup de blog mai mult, am timp să mai și citesc ceva.

Încă nu m-am hotărât exact ce am să fac cu timpul meu liber. Vreau să mă odihnesc puțin, să mă pun jos și să gândesc. Este timpul să-mi fac o listă nouă cu obiective. Un lucru îți garantez totuși. Că am să merg cu toată viteza înainte în freelancing și că am să câștig mai mult.

Motiv de sărbătoare!

Mi-a luat 6 luni să ajung aici. Tot băteam apropouri pe blog în stânga și în dreapta că “lucrez la un proiect“, că “așa va fi până voi avea mai mult timp” și așa mai departe. Iar acum, în sfârșit!

A fost cel mai bun lucru pe care puteam să-l fac și am făcut-o. Rezultatele sunt dulci dar și persoana care am devenit în proces! Simt că am crescut mult. Am învățat multe. Exercițiu bun de perseverență, credință, planificare, responsabilitate.

În orice caz. Mi-am făcut cadou un telefon. Este vorba de un Samsung J5 2017. Arată foarte elegant, este metalic, are o cameră foarte bună de 13mpx pe față și pe spate, este full HD, procesorul și ramii sunt destui deoarece timpul de răspundere este foarte bun.

Simt că telefonul acesta îl merit din plin. Vreau să-mi cumpăr lucruri doar atunci când reușesc ceva iar acele lucruri să fie simbolic o reflexie a succesului respectiv. De exemplu, de fiecare dată când scot telefonul din buzunar îmi reamintesc de succesul meu.

Este amuzant că l-am cumpărat de ceva timp dar nu l-am folosit până nu am încheiat demersurile cu vechiul loc de muncă. Poza pe care o vezi am făcut-o cu telefonul de servici. Telefonul care îl aveam eu înainte avea ecranul spart.

J5-ul l-am cumpărat de pe Internet. Când a ajuns coletul, l-am desfăcut, m-am uitat la el, l-am aprins să confirm că funcționează, l-am stins, l-am pus la loc în cutie și l-am lăsat în sertar aproape o lună, ha! ha!

În prima zi când l-am folosit, primul lucru care l-am făcut când am început să-l folosesc a fost să-l blindez cu o husă de calitate și sticlă pe ecran. Vorba aia “cum păstrezi așa ai“. Dacă încă n-ai husă și sticlă la telefon DU-TE ACUM! Și pune-ți. Nu te zgârci la 100 de lei fiindcă mai târziu s-ar putea să dai mai mult.

Câteva detalii despre freelancing

După cum spuneam, la momentul actual am doi clienți, unul din SUA și unul din Grecia. Cu amândoi am un acord pe termen lung care deocamdată merge bine. Orele totale pe care le pot lucra ajunge la 40 pe săptămână (adică 8 ore pe zi de luni până vineri). P.S. Grecul mi-a urcat orele de la 15 la 20.

Sunt niște reguli și o terminologie mai neobișnuită în freelancing. De exemplu dacă și tu lucrezi ca și freelancer am să te întreb câte câte ore lucrezi pe săptămână și cât ești plătit la oră. Nu te întreb “Ce salariu ai?” fiindcă nu funcționează așa. În primul rând, în marea majoritate din cazuri ești plătit la săptămână.

Poți, desigur, să cazi la o înțelegere cu clientul tău pentru o plată recurentă. Adică să te plătească o dată pe lună așa cum am făcut eu data trecută când am lucrat. Am început să lucrez pe oră și am cerut pentru plata recurentă mai târziu.

Nu contează ce alegi, tot aceeași bani primești și personal, după experiența trecută, este mai bine să rămân plătit la oră și în cadrul platformei. Așa mi se loghează progresul. Și ce dacă plătesc câteva taxe în plus? Și le merită UpWork-ul, mulțumită lor mi-am găsit clienți.

Aplicația UpWork

Cum am spus și în primul articol despre freelancing de pe site. Tu ai o aplicație pe care ți-o instalezi pe desktop. În momentul în care te pui să lucrezi o deschizi, dai pe butonul de start și începi să lucrezi.

Aceasta face poze la ecran odată la câteva minute, oriunde într-un interval de 10 minute. Pe lângă asta ea monitorizează activitatea de pe dispozitiv. Câte taste ai apăsat și cât de fluent miști mouse-ul. Toate datele sunt disponibile clientului și ție în panoul de control pus la dispoziție de către cei de la UpWork.

Asta în caz că te întrebi cum își dă seama clientul tău dacă muncești sau stai degeaba. Asta e una din primele întrebări pe care le primesc când aude lumea că lucrez pe Internet. Alt lucru care mă întreabă foarte des este “Și ce faci mai exact?“.

Depinde. Ce ști să faci? În cazul de față la un client fac asistență virtuală iar pe celălalt îl ajut cu SEO. Search Engine Optimization. Unul este comerciant pe platforma Amazon și îi fac rapoarte și data entry iar pe celălalt îl ajut să construiască linkuri pentru siteurile lui de afiliere.

Asta e pe scurt, n-am să stau să explic în detaliu ce înseamnă fiecare, mi-ar lua foarte mult și nu ăsta este scopul articolului dar dacă vrei să afli mai mult îți recomand următoarele articole:

Încheiere

Da, bine am revenit în lumea freelancingului. Mi se potrivește mult mai bine și mă face fericit poziția asta. Mi se potrivește ca o mănușă ba chiar și m-am asigurat cu vârf și îndesat că treaba e sigură.

Am doi clienți care îmi oferă muncă mai mult decât necesar. Primesc invitații pe UpWork la alte joburi pe care le refuz pentru că am mâinile deja ocupate și pe deasupra am bani să-mi ajungă pe 3 luni chiar dacă n-aș mai lucra deloc.

Dap. Viața e frumoasă. Acum mă pot concentra și pe alte lucruri esențiale ca nutriția, sportul, adică dezvoltarea-personală în general. Intenționez și să dedic mai multă atenție blogului. Aș mai putea scrie dar deja articolul are 2000 de cuvinte unde eu scriu de obicei 1000. Pot să mă relaxez acum. Merit.

Ne auzim data viitoare! 🙂

Arata-le prietenilor!