Scriu postarea asta pe ultima sută de metri. Este sâmbătă dupamiaza și gândul că n-am mai scris pe blog mă apasă prea mult. Dacă ai observat săptămâna trecută n-am postat și săptămâna asta abia acum m-am pus să scriu postarea pe care ar fi trebuit s-o am deja scrisă în decursul săptămânii și astăzi doar s-o editez și să postez.

Vreau să vorbesc despre asta și ce s-a întâmplat de n-am mai scris. Totul a început de săptămâna trecută. De vreo 2 ori la rând am fost reținut din pricina locului de muncă și am ajuns acasă târziu unde mi-am dat toate planurile peste cap.

De obicei ajung acasă în jurul orei 19:00 unde îmi mai rămâne o oră să mănânc și să mă odihnesc înainte să mă apuc de scris pe blog. De câteva ori am ajuns la 20:00, uneori ba chiar m-am trezit ca sunt în drum spre casă, este timpul să scriu și eu încă nu am ajuns.

Țin prea tare la perfecționism, m-am enervat, nu știam despre ce să încep să scriu și am făcut în așa fel încât n-am mai scris deloc. Mi-am spus că n-am să mă forțez să scriu dacă nu se poate.

Pe lângă asta m-am pus și târziu la somn, am fost plecat de pe acasă, n-am mai făcut lucrurile pe care trebuia să le fac și s-a dus totul de râpă. Somnul meu, starea mea de spirit s-a alterat, mă găsesc din nou obosit pe durata zilei și pe lângă mai am alte provocări.

Se putea și mai bine

Desigur, este de înțeles când intervine ceva și nu poți să faci ce ți-ai propus dar nu este în regulă să te folosești de asta pentru a deveni indulgent. Așa cum am făcut eu..ceva tot se putea face.

Poate nu scoteam o postare de 1000 de cuvinte dar scriam ceva în decursul săptămânii și completam în weekend. Dar stai! Că în weekend n-am fost acasă în mare parte și am fost ocupat cu pierderea timpului. M-am uitat la gameplayuri și m-am relaxat în mare parte ceea ce este foarte bine. Dar după muncă. Desertul se mănâncă după felul principal.

Făceam într-un fel sau altul și dacă perseveram tot veneam cu ceva. Starea mea de spirit însă…am lăsat-o să să-mi altereze rezultatele pe când eu știu că toate stările sunt trecătoare.

Așa ca acum! Dacă rămâneam relaxat și îmi vedeam de treaba mea ca de obicei făceam ce aveam de făcut și reveneau lucrurile la normal. Nu trebuia să mă opresc din ce făceam și să devin indulgent.

Ce am învățat?

Să încerc măcar să scriu o propoziție dacă nu reușesc să-mi fac cota zilnică. Să mă loghez pe site și să pun două cuvinte la un loc. Intenția de la bun început de când mi-am setat obiectivul a fost să-mi formez obiceiul de a scrie zilnic.

Efectul Domino

Exact așa ca piesele de domino, dacă împingi una cad celelalte, dacă n-am scris pe blog n-am mai făcut aproape nimic din ce aveam propus. Dar funcționează și invers. Dacă faci un lucru bun ai să tinzi să-l faci și pe al 2-lea.

Stopează efectul de domino negativ cât mai repede. Dacă nu faci azi, mâine sau poimâine ceva pozitiv reâncepe acum pentru a prinde din nou momentum-ul ăla pozitiv.

Am pierdut lupta dar nu și războiul

Obiectivele mele rămân aceleași și merg în continuare cu ce mi-am propus. Știam de la început că de-a lungul drumului voi mai păși greșit. Este nebunesc să spui că nu. Oricât de tare îți propui și ce voință ai avea.

Nu-ți spune că n-ai să cazi niciodată. Spune-ți că ai să te ridici atunci când cazi. Astfel lași loc și pentru greșeli care se vor întâmpla inevitabil și în același timp mergi în față cu o mentalitate de războinic de a persista in pofida piedicilor.

Nu sunt perfect și nici nu vreau să insinuez asta

“Nu este vorba despre cât de tare poți să lovești, este vorba despre cât de tare poți fi lovit și să continui să mergi înainte. Este vorba despre cât de mult poți duce și să continui să mergi înainte. Așa se câștigă.” – Rocky Balboa

Nu mi-au ieșit lucrurile la perfecție. Este ceea ce este. Totul face parte din proces. Am rămas puțin în urmă și mi-am dat peste cap progresul care l-am făcut până acum. Mă refer la somn cel puțin fiindcă iar îmi cade greu să adorm.

Dar iau rucsacul de unde a rămas și merg cu el mai departe. Mi-e foarte ușor să mă demoralizez acum și să spun că “Nimic nu-mi iese, de ce să mai încerc?“.

Mă întreb, adică nu știu dacă pare mare lucru pentru tine că n-am făcut câteva lucruri, să fi scris pe blog, să mă pun la somn la timp, să continui cursurile alea de la Google. Dar chiar și astea sunt greu de făcut la nivelul meu actual de dezvoltare personală.

Când lupta devine grea…

Lucrurile au să fie grele până au să devină ușoare, eu am să le fac zinic până au să devină ușoare, iar atunci cand au să devină ușoare am să-mi propun ceva mai greu de făcut. Acesta e principul pe care merg.

Am observat că cea mai mare satisfacție o am atunci cand îmi propun ceva și o fac până la capăt. Pot conclude că satisfacția zilnică ți-o iei din treburile zilnice. Paradoxal, aceste treburi tind să le evit dar tot ele î-mi aduc satisfacția pe care mi-o doresc.

Nu este ușor fiindcă dacă ar fi fost ușor toată lumea ar reuși. Este ceva inat în om care vrea să rămână așa cum este. Ignorant, să nu se schimbe nimic, totul să fie la fel și să rămână în zona de confort.

La fel este și o latură care este conștientă de posibilitățile a ceea ce poți fi și care te inspiră prin imaginație cu lucrurile pe care le poți realiza dacă începi de pe acum.

Eu cred că misiunea noastră este să ascultăm de latura asta a expansiunii. Motivul pentru care cred asta este că oriunde mă uit în jurul meu totul vrea să crească, să evolueze. Plantele, animalele, Universul.

Noi facem parte din acest lanț trofic, eu știu că dacă nu am obiective, dacă nu lucrez într-o direcție. Nu creez și nu cresc. Mă simt pierdut, mă simt gol pe dinăuntru. Omul are nevoie de o misiune și dacă nu i se dă una de mic va trebui să și-o găsească singur.

Cel mai recomandat este să și-o găsească singur că dacă o stabilește cineva în locul lui și nu i se potrivește va fi nefericit. Orice ar fi, oriunde ai fi propuneți ceva, orice, dar să fie ceva ce-ți dorești pentru simplul fapt că îți dorești și ai să vezi că viața devine un pic mai frumoasă. Știu că pentru mine a devenit 🙂

Vestea bună?

Vestea bună este că pentru simplul fapt că am scris, am postat astăzi, m-am uitat la eșecul meu și l-am acceptat mă simt din nou în forță, optimist și gata să continui de unde am rămas. Undeva unde deobicei mă demoralizam într-o măsură nenecesară.

Mă simt foarte bine! Nu știu dacă pentru faptul că am scris pe blog sau fiindcă am reluat sarcina ce mi-am propus-o de unde a rămas dar orice ar fi, mă bucur că mi-am ascultat acel gând interior de a scrie azi pe blog.

Concluzie

Dacă te pornești la drum pregătește-te să greșești drumul sau să întâmpini gropi. O să trebuiască să te intorci sau să schimbi o roată. Acceptă că asta face parte din călătorie și vei fi mult mai împăcat când asta se va întâmpla, vei repara ce trebuie reparat și vei merge în continuare, Vrum! Vruuum!

Arata-le prietenilor!